Etichetă: trufe

Trufe vegane de ciocolată

Trufe vegane de ciocolată

Dulciurile adorate: trufe vegane de ciocolată.

De cînd mă știu îmi plac dulciurile. Dar nu așa de hobby ci din pasiune maximă. Le devorez efectiv. Ciocolată, prăjituri, torturi, înghețată, you name it! Toate îmi plac. Când eram copil, mama le ascundea, nu de alta, dar vă spun, topeam tot ce întâlneam în cale. Dar degeaba, tot le găseam. Nu era loc în casă pe care să nu îl știu. Iar dacă nu se găsea nimic era bună și o dulceață de vișine sau de prune. Numai când mă gândesc și deja îmi plouă în gură.

Anii au trecut, între timp am devenit vegană, am renunțat la produsele de origine animală. S-au dus clătitele, brânzoaicele, crema de zahăr ars, cremeșul și cozonacii cu nucă. Oftez și acum după cozonacii cu nucă ai mamei, cei mai buni din câți am mâncat vreodată, cu stafide și nucă din belșug. Crăciunul nu era Crăciun fără cozonac. Dar să lăsăm bunătățurile astea, că vreau să vă vorbesc despre altele mult mai alese și care sunt și hrănitoare pe deasupra.

Nutriția și alimentația în general m-au condus la fructe

Am început să citesc despre nutriție, alimentație în general și am aflat lucruri despre care nu te învață nimeni. Ce să mănânci, cum să combini alimentele pentru ca mancarea să te hrănească, nu să fie un balast pentru organism. Și așa m-am împrietenit cu fructele, fără de care nu îmi mai pot imagina micul dejun. Pentru o perioadă destul de lungă ele au devenit dulciurile mele. Mă gândesc uneori cât de bine poate să fie la tropice, fructe gustoase, zemoase, din abundență tot anul.

Zahărul rafinat l-am eliminat în totalitate. Când simt nevoia de dulce, mănânc fructe uscate, curmale, smochine sau stafide și uneori miere cu scorțișoară sau cacao. Nu vreau să intru in detaliu, cât de parșiv poate fi zahărul și cum trebuie să devii vigilent la etichetele de pe produse, deoarece se ascunde unde nici nu te aștepți. Într-un alt articol vreau să vă vorbesc doar despre zahăr și cât este el de nociv.

Prăjituri vegane în Oradea

În Oradea, orașul lângă care locuim noi, cofetării care oferă dulciuri vegane, nu prea sunt, dar de ceva vreme am descoperit Sweet Magnolia. Mi-a atras atenția un anunț care zicea simplu: avem prăjituri vegane.  Așa reîncepea aventura  mea în lumea dulciurilor.  De atunci le-am încercat pe toate din oferta lor. Uneori chiar mă aventurez să mi le fac eu acasă, dar trebuie să recunosc că încă nu îmi ies chiar așa cum mi-aș dori. Cel mai mult îmi plac trufele de ciocolată.

Ingrediente puține, de calitate și fără mustrări de conștiință că iar am făcut-o lată. Migdale prăjite, unt de cacao, lucuma, mesquite, ciocolată crudă. That’s it! Am întrebat, chiar și ciocolata este îndulcită cu stevie. Puteți să dați o căutare după lucuma și mesquite și veți afla cu bucurie că pe lângă gustul dulce și parcă de caramel sunt pline de fibre solubile, minerale și proteine. Doar două minusuri le-am găsit trufelor și de fapt ele n-au nici o vină că sunt atât de bune: destul de des lipsesc de la raft (ce v-am zis, s-au prins și alții că sunt bune) și dacă vrei să le iei la pachet le primești într-o caserolă de plastic. Plasticul l-am rezolvat repede că le iau pe un șervețel. Oricum v-am spus că le mănânc repede. (LE: La puțin timp după publicarea articolului problema a fost rezolvată cu niște pungi de hârtie.)

Fie că sunteți din Oradea sau doar în trecere noi zicem că merită să încercați aceste bunătăți. Aștept sugestiile voastre cu dulciuri sănătoase preferate (prăjituri vegane sau ciocolată vegană) pe care mi le puteți lăsa într-un comentariu…

Please follow and like us:
Follow by Email
Facebook
Facebook
Google+
Google+
https://endea.ro/blog/tag/trufe">
Instagram