
Interviu Radio Timișoara 2011 – Andrea despre produsele Endea
Interviu din 2011 despre produsele Endea

În 2011 eram nici de un an pe piața cosmeticelor naturale din România. Atunci s-a întamplat să ne contacteze o persoană cu mult suflet pentru un interviu la radio. Este vorba de Alice Moldovan, căreia îi mulțumim încă odată pe această cale.
La început, gândindu-ne că poate vorbi oricare dintre noi, am zis ca nu e nici o probemă. Apoi, fiind vorba de o emisiune de despre și pentru doamne, Andrea a fost nevoită să dea ea interviul.
A avut multe emoții, fiind foarte aproape să renunțăm la el. Alice a fost foarte de treabă, a încurajat-o și a ajutat-o în mod susținut în timpul inregistrarii acestui interviu. Ne-a fost de foarte mare ajutor. Până la urmă, după editare, a ieșit un interviu foarte ok.
Ne place să ne amintim cu drag de acest interviu, pentru că a fost primul interviu pe care l-am dat de când realizăm produsele cosmetice naturale Endea. De câte ori îl reascultăm ne amintim cu drag de unde am pornit.
Mai jos îl puteți asculta integral.