Ce este BlooDoChallenge?

Ai auzit de BlooDoChallenge? E o aplicație nouă atât pentru Android cât și pentru IOS care îți facilitează accesul la centrele de donat sânge, te ține informat cu privire la data la care poți dona din nou, îți oferă informații despre ce grupe de sânge sunt la mare căutare la un anumit moment și chiar te lasă să te programezi la donare ca să eviți aglomerația sau cozile.

Nu, nu. Nu e niciun fel de glumă. Noi, cei de la Endea am participat chiar în primele săptămâni în care ea nu era încă lansată și am ajutat atât la testare cât și la implementarea modulului de reduceri la parteneri. În plus o folosim și acum când mergem să donăm sânge și pe cât de ireal ar părea mai mult de 10 minute nu durează dacă te programezi să ajungi să și donezi.

Cine sunt cei care au făcut și coordonează această aplicație?


Și noi am fost curioși la început cine a făcut această muncă și de ce. Dar să întrăm la ei pe pagina oficială BlooDoChallenge și să vedem ce ne zic:

Suntem un grup de tineri voluntari din Oradea ce ne-am propus să unim comunitățile locale în jurul unei aplicații mobile prin intermediul căreia să se distribuie activ și controlat informații legate despre nevoia mare de sânge cu care se confruntă centrele de transfuzie.

Inițiativa noastră a pornit de la participarea în cadrul competiției internaționale de tehnologie și antreprenoriat Technovation, competiție ce se desfășoară în fiecare an la nivel mondial și care este promovată în România de către Technovation Girls Romania împreună cu Adfaber.org.

Tema concursului fiind rezolvarea unei probleme locale prin intermediul tehnologiei.

Împreună am reușit să câștigam faza națională a concursului la București în luna mai 2019 propunându-ne să ducem mai departe aplicația construită și să ajutăm comunitatea locală.

Echipa a fost formată din 4 fete de liceu: Paula, Cosmina, Alexandra, Maria și mentorul: Alex.

Astfel, pentru a reuși să ne punem ideea în aplicare, ne-am bucurat de sprijinul și ajutorul voluntarilor din diverse domenii care s-au alăturat echipei.

Printre cei mai activ implicați se remarcă: Vlad, Călin, Simina, Norbert, Alexandra, Andrei, Ionuț, Titus, Diana.

Ne-am bucurat, de asemenea, de sprijinul și deschiderea Centrului de transfuzie sanguină Oradea în această inițiativă și în special din partea Ligiei și a lui Beatrice.

Ce legătură are Endea cu BlooDoChallenge?

Endea – Partener național BlooDoChallenge


După cum am mai spus anterior, am colaborat încă din faza de testare atât pe partea de utilizare a aplicației ca donator cât și ca partener.

Da, ai citit bine, Endea este partener național în cadrul aceste aplicații. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că poți să folosești punctele pe care le primești la fiecare donare pentru coduri de reducere de până la 30% la comenzile plasate pe site-ul Endea.

Cum fac și eu rost de puncte pe care să le folosesc la reduceri?

Este foarte simplu. Descarci aplicație de aici pentru android sau de aici pentru IOS, mergi la unul din centrele partenere, donezi sânge, scanezi QR codul generat și ai punctele disponibile pentru reduceri la toți partenerii aplicației.

Spor la donat. Reducerile te așteaptă la noi în magazin pe termen nelimitat.